Scurta analiza a maturitatii

Am citit despre maturitate în diferite cărţi sau articole şi am ajuns la concluzia precum că aceasta este de fapt pasul final în realizarea scopului suprem în viaţă, desăvârşirea Omului ca Persoană, deci cunoaşterea elementului cheie al vieţii: Dragostea. În cele ce urmează voi scrie puţin dintr-un punct de vedere psihologic despre anumite stadii şi elemente care duc la această urcare pe treapta evoluţiei psihice şi spirituale ale unui om.
Succesiunea stadiilor în dezvoltarea personală este obligatorie, chiar dacă uneori modul de interacţionare a determinanţilor personalităţii poate duce la contractarea sau dilatarea stadiilor la anumite persoane. Datorită complexităţii sistemului psihic uman, pot afirma că o persoană se va dezvolta diferit, unic şi într-un mod mai simplu sau complex decât semenii săi, în funcţie de particularităţile de gândire, starea fizică şi psihică, interese personale, etc. Deşi mesajul de specificitate al speicei este transmis sub forma codului genetic, ereditar, există totuşi o multitudine de alţi factori care pot contribui la formarea fiinţei umane ca Persoană: factorii familiali, sociali, culturali, politici etc. Ereditatea se va exprima diferit de-a lungul timpului, sau chiar va rămâne latentă dacă lipseşte factorul activator.
Astfel, maturitatea este un concept relativ greu de trasat în linii clare, deoarece general vorbind, aceasta se referă la o conştiinţă de sine largă, la relaţii şi raporturi intime- nu numai sexuale, dar în special se referă la securitatea emoţională fundamentală. Omul adult se presupune a fi şi matur, deci trebuie observate rolurile şi sarcinile care maturizează, adică implementează omul în sarcini şi responsabilităţi sociale. Aici, într-adevăr, cuvântul decisiv îl are factorul intern, caracteristicile psihice ale fiecărui om, dorinţele şi expectanţele acestuia, trăsăturile intrinseci ale unei persoane. Prin urmare, un om egoist şi egocentric nu poate dobândi niciodată acea maturitate desăvârşită deoarece prin maturitate se înţelege responsabilitate, acceptare, flexibilitate, încredere în sine şi în semeni, ori o persoană neîncrezătoare, interiorizată, retrasă, bănuitoare sau răutăcioasă nu se poate numi persoană matură, indiferent de realizările sale personale- sociale şi profesionale, indiferent de contul din bancă sau proprietăţile deţinute la un moment dat în timp. Un om matur, din punct de vedere psihologic este un om stabil, încrezător, binevoitor, realist, un om care doreşte să evolueze nu să stagneze. Un om care luptă corect, cinstit dar şi eficient pentru a câştiga ceea ce şi-a propus. Acest om este un bun manager pentru propria persoană, având identitatea de sine bine conturată, deci o personalitate unică şi o gândire debordantă, un vocabularcel puţin peste medie, dar mai ales, acest om, este un bun introspect, cunoscându-se în primul rând pe sine, de la A-Z, va înţelege să cunoască şi pe cei din jur, şi deci îşi îmbogăţeşte experienţa şi cunoştiinţele continuu.
Abia când o persoană reuşeşte să aibă, să deprindă aceste trăsături, îndrăznesc să spun chiar, aceste abilităţi, pot afirma că este o persoană matură. Astfel, încrederea în sine este primul pas spre dobândirea maturităţii, urmată de securitatea emoţională, de echilibru şi bunăvoinţă faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi, apărând apoi pe parcurs, alte diferite elemente ce se vor contura în stadiile dezvoltării personale. Toate acestea ajută la cunoaşterea de sine, deci la îmbunătăţirea, creşterea şi dezvoltarea fiinţei umane ca persoană matură.
În primul an de facultate discutam despre dragostea imatură şi cea matură, diferenţa dintre ele fiind practic Echilibrul şi Stabilitatea. Prima, este pasională, înflăcărată, de scurtă durată totuşi, condiţionată de mediul socio-cultural, de tendinţe şi mai ales de cei apropiaţi nouă, pe când cea de-a doua lasă la o parte prejudecăţile adunate în timp, uită de egoismul şi răutatea existente în jur, păstrând doar Dragostea în sensul ei real şi deosebit de spectaculos. Da, dragostea imatură este frumoasă şi pasională, dar, şi aici vroiam sa ajung, dragostea matură te desăvârşeşte ca Om, pentru că doar atunci când într-adevăr iubeşti, uiţi de tine ca individ, şi devii o fiinţă cu cel iubit, un Tot, contopiţi pentru totdeauna. Deci dispare egoismul şi egocentrismul şi apare maturitatea, adică echilibrul şi stabilitatea.
Ereditatea are ceva de spus, dar cum afirmam în răndurile de mai sus, câteodată poate rămâne latentă, sau chiar din contră. Contează extraordinar de mult mediul socio-politico-cultural în care trăim, dar mai ales contează ceea ce simţim, gândim şi dorim până la urmă, de la această viaţă.