Iubesti dumneata. Iubeste.

Iubesti pentru ca iti e in fire. Dar vezi dumneata, asta nu e iubire.
Iubesti pentru ca simti ceva in tine. Dar ca sa vezi, nu mereu e de bine.
Iubesti ca asa inveti tu de mic sa faci. Iubesti ca stii ca in viata mai si tragi.
Dar fara sa lupti, sa muncesti si sa plangi, iubirea in viata poti s-o infrangi.
De ea trebuie sa te tii cat mai bine. Ca azi e aici, da' cine stie maine?
Ca de iubit, iubit-ai si eu de vreo doua ori.
Si ca sa vezi, poti sa o faci de mai multe ori.
Iubit-ai si eu odata pe bune- si-a disparut undeva el...in lume.
Nu departe, doar sute de kilometri, dar aia se simt in spate.
Iubit-ai si eu a doua oara mai crud, si el s-a dus, de tot, de mult.
Dar si el a iubit la randul lui, si cand nu a mai iubit, s-a dus la locul lui.
Iubesti pentru ca de fapt e chimie. Dar vezi tu draga, nu mereu se termina cu bine.
Chimia dispare, intr-o luna, in trei, in 5 ani- si tu cu ce ramai draga? Nu cu iubire?
Iubirea si chimia iti sunt in fire, in sange, in tine.
Iubirea e ce ramane, atunci cand chimia se frange.
Chimia te atrage, te tine, te macina. iubirea te leaga, te mistuie, te apropie, te-nalta.
Chimia e acolo, e fluturele ala zglobiu. Iubirea e aia, de te face sa zambesti fara motiv.
Iubesti pentru ca e bine sa simti iubire. E bine ca poti sa simti ceva cum se misca in tine.
Iubesti pentru ca iti e in fire. Uneori, poate ca e chiar iubire.
Iubesti pentru ca simti ceva in tine. Si ca sa vezi, uneori, te oglindesti in mine.
Pentru ca e iubire. Si nu dispare. E acolo- se stinge si se reaprinde- dintr-un simplu gest.